Corporatiștii de jobene

Corporatiștii de jobene

9bed280ac273251b1e1c8f3245c0a2d6Și practic ne conturăm existența pe nevoia de a fi.

– Tu ce ești? Ce știi să faci?

– Păi eu știu să cânt, să compun, să scriu versuri. Sunt artist!

– Hmm?

– Altceva mai știi? Un ciumbușluc? O șmecherie? Ceva să fie folositor. Să scoți iepuri din pălărie, știi? Avem un job pentru asta! Nu e cine știe ce plătit, dar e artistic!

– Știu să învârt monezi și pixuri pe degete, să … !

– Păi nu ești calificat pentru acest job ! Avem mulți aplicanți care se bat pentru un job la noi. Nu vă potriviți tipologiei de angajat pe care îl căutăm. Vă mulțumim că ați aplicat la noi. Mult succes în continuare.

***

Așa superficiale și banale sunt mesajele pe care le primesc cei care speră să-și găsească un loc pe câmpia muncii, în așa fel încât să nu renunțe la visele lor, astfel încât să nu renunțe la principiile lor sau la nevoia de a lăsa deoparte ceea ce le-a fost dat (talerul de care vorbesc cu toții, darul divin, superputerea invidiată inclusiv de zei).

Dacă nu ai avut o susținere bună de la „începutul” tinereții tale, te trezești la un anumit punct în drumul tău că ești talentat, dar ai să mori cu talentul de gât. Pentru că tot acolo înțepenesc suspine și noduri care nu mai fac loc nici măcar mâncării cu care încerci să-ți susții un organism prea slăbit să mai lupte. Un organism aproape amorțit, încremenit în anxietate și uneori atins de disperare.

Poate oi fi eu vreo boemă” își alină rănile astfel de g\nduri. Nu se poate vorbi de gânduri adolescentine de inacceptanță socială, ci exprim pur și simplu zbuciumul acelora care nu pot renunța la ei înșiși, a acelora pentru care arta (în orice formă vine ea) este parte din ei, este sacrificiul cu care s-au cununat când „au ales”.

Și totuși cea mai frumoasă parte abia acum începe!

Bun, nu ai job-ul de magician de iepuri scoși din pălării și nici nu știi să te dai peste cap, dar în schimb ai ceva ce alții nici măcar nu-și pot imagina cu adevărat . L I B E R T A T E A ! ( care libertate, asta e altă poveste)

Poate sunt un pic ipocrită”, (revenind spre cealaltă realitate) normal că îți trebuie un adăpost, de asta am și fost la interviul pentru specialist în ciumbușlucuri, nu am fost persoana potrivită, cică aveau nevoie de cineva cu doi ani experiență. Normal că îți trebuie o farfurie și un pat cald, alt fel nu ai cum. 

Și totuși ce e de făcut? Care-i perspectiva? Pur și simplu nu găsesc unghiul potrivit să încadrez această poză”  se gândi, ieșind pe ușa corporatiștilor de jobene.

Bună :) Îți mulțumesc că ai citit acest articol și sper că ți-a plăcut. Indiferent dacă da sau nu, mi-ar plăcea să știu ce părere ai despre el. Îți voi răspunde cât de repede. O zi, seară sau noapte plăcută îți doresc!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: