De(și)spre min(t)e

De(și)spre min(t)e

dialog la cheie

Sunt foarte multe de explorat și de arătat lumii. Și poate și mai multe de explicat, atunci când simți că vorbele îți stau în gât. Locul lor nu e acolo și cuvintele  trebuiesc eliberate.

Din totdeauna m-a fascinat cum a evoluat comunicarea verbală contemporană. De la sunete ce aveau menirea de a imita animale la cuvinte ce au început a prindre forme din ce în ce mai bine definite. În final specia umană și-a definit propriul limbaj ca un sistem de sunete articulate prin care Homo Sapiens Sapiens  își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.  Aspectul intrigant în această poveste este faptul că prin imitație am ajuns la inovație. Adaptabilitatea a condus la evoluție și supremație în rangul animal. Și toate acestea privind numai aspectul limbajului.

Ah, să nu uit! Mă numesc Nadina și m-am mutat de 3 ani în București.  De-a lungul anilor mi-am propus multe multe și am realizat o parte din acele „multe” dar „odată cu acest website m-am propus pe mine” spuneam acum trei ani. Astăzi cred că acest website este simpla mea formă de exprimare. Veți găsi aici poezii, eseuri, short stories și recenzii de carte, povești indedite despre scriitori, și chiar o să încerc să vă pun la zi cu cele mai faine oferte, la cărți, bineînțeles 🙂

De ce acest nume? DIALOGLACHEIE. Pentru că inițial voiam să fac un proiect muzical în această idee, dar am realizat că cel mai bine este să continui cu ceea ce am deja www.toutefoislivemusic.wordpress.com. Ce reprezintă Dialog la Cheie? reprezintă o „conversație” tonală acordată între instrumentul EU și instrumentul TU. Simfonia cuvintelor va reieși din împletirea celor două, deoarece te invit să relaționăm, dragă TU / DUMNEAVOASTRĂ, altfel eu voi cânta mereu un solo fără armonie.

Scopul acestui website?  Bună întrebare. Retorică, aș spune eu, deoarece e ca și cum ai întreba „care-i scopul vieții tale?” în condițiile în care conștientizezi continua schimbare. Totuși, în linii mari, aș putea spune că va fi și este informativ și creativ. Adică, orice informație pe care eu o voi considera utilă o voi expune aici, ca un fel de memento. Iar dacă mă va mai prinde inspirația, aici va fi agenda online cu înscrieri din offline.

Dialog La Cheie, simfonia cuvintelor, evoluția exprimării.

Toate cele bune !

11 Replies to “De(și)spre min(t)e”

  1. Cine se scuză, se acuză! Dar ție, merită să-ți spun astfel, recte, să mă scuz, pentru întârziere. Dacă îmi place cum scrii? Afirmația DA, nu cred să redea emoția pe care mi-o induci. Într-atât, încât, ai devenit suport al gândurilor mele! Iar acest răspuns, dorește să se constituie o undă muzicală! A, oare ce meleaguri, le fericește prezența ta?

  2. Știu că răspund în mari salturi, dar vroiam să-ți spun că DA meriți :p ! îmi place să citesc ale tale rânduri și nu știu dacă chiar e vorba de Acele aprecieri, ci pur și simplu o plăcere de-a mea care e reflectată din ceea ce ai tu de trasmis nouă, internauților, cei ”interesați”, cei care poate înțeleg mesajul, sau măcar parte din el 🙂 Personal cred că fiecare se regăsește în filosofia celuilat și-i căutăm pe cei în care vedem măcar o frântură din noi. E ca un joc în oglidă.

    Deci da 🙂 apreciez!

    Gânduri bune dragă Onu și mult spor în continuare, sunt cu ochii în patru, la propriu :p

    1. Oh! Ajung cu drag, de fiecare dată când timpul și conjuncturile îmi permit chiar dacă nu-mi las simțită prezența.
      Și ”Mulțumesc” pentru buna primire și cuvintele ce le găsesc mereu la tine pe blog 🙂

  3. Aiurită Nadina, Ce ai zice, dacă mi-a plăcut aşa demult eseul tău, încât m-a făcut curios să ştiu mai multe despre misterul în care te-ai învăluit cu măiestrie? Spre pildă: eşti lingvist, psiholog , sociolog. Cadru didactic, medical ori politolog?Parlamentar, ori demagog! Că doar nu liberal? 😛
    Onu

    1. În primul rând vreau să-ți mulțumesc că ți-ai pierdut un pic ochii peste acest mic blog și aceste rânduri .

      Ca să-ți răspund la întrebare, pot să-ți spun că nu sunt o definiție 🙂 dar cel mai bine mă simt în preajma sunetelor, cuvintelor și a oamenilor. Îmi place să ascult și clar să și vorbesc. Am început acest blog nu din nevoia de a refula sau exprima ci din dorința de a împărtăși. Cert este că eu completez acest lung lanț de milenarii ”sunt”

      În prezent mă ocup cu muzica. Sunt solistă, compozitoare și textieră. ”sunt”. Pasiunea pentru cuvinte am descoperit-o de mică copilă, dar doar de curând mi-am făcut curaj să-mi fac avânt în această Lume a Blogosferei

      Cam atât despre mine, restul este evident 🙂
      La cât mai multe zâmbete și întâlniri printre rânduri!

      1. Ma asteptam la promptitudinea raspunsulu, dar sa stii, ca sunt usor contrariat. Ai un fel uusor de a te juca printre vorbe, care-mi spune că esti posesoarea unui orgoliu logoreic.Poate reuşesc şi ei, să public un post, şi eşti invitatea mea. Ştii cum ajungi! O după amiază plină de melodia vorbelor cu talc! 🙂 Onu

Bună :) Îți mulțumesc că ai citit acest articol și sper că ți-a plăcut. Indiferent dacă da sau nu, mi-ar plăcea să știu ce părere ai despre el. Îți voi răspunde cât de repede. O zi, seară sau noapte plăcută îți doresc!