Împărțim iubire, dar nu și vină

Împărțim iubire, dar nu și vină

Venim.
Plecăm.
Fiecare cu câte ceva
Și avem multe în comun:
Iubire, speranță, ură.

Dar totuși, mă-ntreb adesea:
A cui a fost vina?
De ce-o lăsăm la urmă?

Împărțim viața,
Împărțim iubirea
Și chiar și ura, că doar de!
Dar când vine vorba de vină,

Apare întrebarea:
O fi a mea?
O fi a ta?
Cine să mai știe.

Că ne-o tot dăm unii la alții,
(precum o pasă lină)
de mii de ani
Și nu mai știm,
De unde, Doamne, vine.

O fi din Sud?
Sau poate…  de la Răsărit?
(Că altă rimă n-am găsit.)

Și uneori e dulce
precum dulceața de trandafiri,
Alte ori este amară
și nu o supotăm
în ale noastre simțiri.

Că uneori e caldă,
precum o vară,
și alte ori o simți rece
precum simți o gheară.

Dar ea e singură
și nu e una,

Neasumată,
Abandonată
Și uneri chiar si-ngropată.

Dar ea trăiește,
este în noi
și nu-nțeleg de ce
o-ascundem ca hoții de cai
prin colțuri de suflete.

E viața mea, da, recunosc
Iubirea mea, da, recunosc
E ura mea, da, recunosc.

Dar vina? Vina a cui este săraca?
Că din greșeli
și vinovății
se naște, Ea,
Iubirea.

Asumă-ți vina,
Asumă-ți viața,
și poate doar atunci vom reuși
să ne asumăm

Iubirea.

Photo by Alexander Sinn on Unsplash

2 Replies to “Împărțim iubire, dar nu și vină”

Bună :) Îți mulțumesc că ai citit acest articol și sper că ți-a plăcut. Indiferent dacă da sau nu, mi-ar plăcea să știu ce părere ai despre el. Îți voi răspunde cât de repede. O zi, seară sau noapte plăcută îți doresc!

%d blogeri au apreciat: