Anul ăsta voi fi la Webstock!

Anul ăsta voi fi la Webstock!

Recunosc, sunt mai „tinerică” într-ale blogging-ului. În sensul că deși am dialoglacheie din 2014, pe care am postat mai mult poezii și short stories, abia acum am început să descopăr, cu adevărat, lumea blogosferei.

Așadar, tot interesându-mă de tot ce se poate despre blogging, deoarece pare a fi o pasiune de care nu mă pot lipsi, la fel ca muzica – trebuia să fac această specificare, neapărat 🙂 – anul ăsta mi-am făcut curaj să-mi fac apariția la Webstock. Am căutat ceva informații despre edițiile trecute, impresii, păreri, etc. Toate m-au convins că acolo este un loc în care trebuie să fiu, dacă vreau să duc blogging-ul la un alt nivel. Așadar, am intrat pe www.2016.webstock.ro, am completat un formular simplu și, mai repede decât am sperat, am primit veștile bune :). Mulțumesc din suflet, pe această cale!

– Ce este Webstock? M-a întrebat cel mai bun prieten.

Primul meu răspuns, așa sincer și naiv, a fost:
– Păi și eu am un blog :D. Webstock este o conferință dedicată bloggerilor ce se ține anual, ajunsă la IX-a editie, unde se întâlnesc cei mai faini oameni din social media din România.

– Hmm?

– Și ce vei face tu acolo?

– Păi o să mă văd cu toți oamenii ăștia, mă duc acolo să învăț lucruri interesante despre social media, you knnow.

Se pare că al doilea răspuns a fost mai convingător decât primul. Cred că, da, învățarea continuă este cel mai bun semn că știi exact ceea ce vrei să faci 🙂 .

Așadar, în termeni mai obiectivi, ce este Webstock?

Conform informațiilor de pe pagina de Facebook a evenimentului -„Webstock este cea mai importantă conferință dedicată social media din România, eveniment organizat de Evensys și Vodafone, în colaborare cu Bitdefender, HP, Coca-Cola, McDonald’s, Raiffeisen Bank, LG, Staropramen și Siviero Maria.

Conferințele Webstock vor cuprinde întâlniri interactive despre cele mai noi tendințe în social media, bune practici, comunicare și promovare, aducând în prim-plan ultimele tehnologii și aplicații din domeniu.”

Și asta nu e tot! Cele mai creative și inedite proiecte și campanii din online (inclusiv social media și mobile), realizate în Romania, în ultimul an, vor fi premiate.

Deoarece blogging, blogging și iar blogging :), era normal ca speakerii (vorbitorii) să fie tot bloggeri. Așa că, aceștia au fost deja anunțați.  Vor fi prezenți unii dintre cei mai influenți bloggeri din România. Dar lista nu este completă, deci, cei interesați pot urmări noutățile pe rețelele sociale sau pe site. Printre cei anunțați sunt: Vlad Petreanu, Lucian Mândruță, Vali Petcu, Andreea Retea și mulți alții.

Ei, na! Cum să ratezi un așa eveniment?  Va avea loc pe 30 septembrie la JW MARRIOTT BUCHAREST HOTEL și se pare că vremea ține cu noi.

Dacă nu reușiți să fiți prezenți puteți urmări evenimetul în direct pe site.

Așa că, sper să ne întâlnim pe-acolo 🙂 Pentru doritori, aflați că sunt ultimele zile de înscrieri la Webstock.

Zi cu soare!

9 Replies to “Anul ăsta voi fi la Webstock!”

    1. Hey!! Tu ce mai faci? Eu voi fi în București pe 24, aici locuiesc acum. Și da, mi-ar plăcea să vin la întâlnirea de pe 24 🙂 Poți să-mi dai mai multe informații, te rog. 🙂

      Cât despre cântat. Oh, mă bucur că mai reușesc să-mi fac timp și de asta. Chiar nu de mult, am avut un concert în București cu trupa Toutefois, pentru care am creat de curând și un blog http://www.toutefoislivemusic.wordpess.com .

      Mi-ar plăcea să ne întâlnim pe 24 🙂

      1. Ehhh, nu știu dacă chiar mă mai ții minte, dar hai să-ți spun câteva lucruri despre întâlnire. Pe 24 septembrie, asta vine cam peste două săptămâni, într-o zi de sâmbătă, pe la ora 12 ne întâlnim în parcul tineretului la cafeneaua actorilor. De ce așa devreme? pentru că vor veni și oameni din țară, constanța cel puțin, și care vor pleca în jur de ora 18.00. Vom fi și bloggeri și comentatori, unii încă muguri, alții cu frunțile ninse… nu vom citi poezii sau alte prostii. pur și simplu ne vom cunoaște 🙂 legăm prietenii.

        1. Mi-am pregătit programul, ne vedem acolo. Și da, cu scuzele de rigoare, că am tot stat și m-am gândit, nu te mai țin minte 🙁 .

          Dar, mulțumesc frumos de invitație, abia aștept să ne întâlnim și să ne reamintim (eu una) 🙂

          Zi cu soare 🙂

          1. m-ai făcut să zâmbesc… nu-s așa de multe de amintit… ne-am interseactat cred că la două concursuri de folk… cu vreo 8 – 10 ani în urmă 🙂 aveai o chitară mare, un epiphone, cred… :)))

          2. Să fi fost în Galați? O doamne, câtă vreme a trecut. Dar dă-mi, te rog, add pe Facebook, nadina nadine, și să mai chat-uim acolo 🙂 , dacă vrei, bineînțeles.

            🙂

Bună :) Îți mulțumesc că ai citit acest articol și sper că ți-a plăcut. Indiferent dacă da sau nu, mi-ar plăcea să știu ce părere ai despre el. Îți voi răspunde cât de repede. O zi, seară sau noapte plăcută îți doresc!

%d blogeri au apreciat: